Scriitoarea Mălina Anițoaei: „Pentru mine scriitura fără onestitate nu are valoare”

Mălina Anițoaei este născută în Iași și este jurnalistă, om de televiziune și prozator din Rădăuți. Activează în lumea presei încă din 1993 și a colaborat cu un număr mare de reviste literare și culturale, printre care „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Bucovina Literară”, „Banatul”, „Plai Românesc”, „Curierul de Bucovina” (Suceava), „Nord Press” (Suceava), „Evenimentul de Suceava”, „Scriptum” (Suceava), „Casa Artiştilor” (Bucureşti), „Curierul ucrainean” (Bucureşti), „Clopotul Bucovinei” (Rădăuţi-Cernăuţi), „Săptămânalul de Rădăuţi”, „Analele Bucovinei” (Rădăuţi), „Septentrion” (Rădăuţi), „Verhovina” (revistă de cultură a Uniunii Democrate a Ucrainenilor), „Glare – revista adevăratelor valori”- Prima revistă de business şi lifestyle din Moldova.

Gândul.ro: Bine v-am găsit și mulțumim pentru timpul acordat. Ca o mică introducere, ce ne puteți spune despre dumneavoastră și parcursul literar?

Mălina Anițoaei: Am debutat cu poezie în revista Opinia Studențească din Iași, în 1980, exista o rubrică dedicată elevilor. Activam în cenaclul Columna. Peste ani, am debutat în volum, cu proză scurtă, la Editura RoBasarabia Bucovina Press. Volumul se intitulează Șerpii surâd și mușcă (1996). Am mai publicat cărțile de proză – Inocența în stare de sclavie, Ed Ion Prelipcean, Horodnic de Sus (2016) și  Când tata avea tată (2018), la aceeași editură. Mai am două cărți de publicistică. Am semnat proză în Convorbiri literare, Luceafărul, Bucovina literară, Cronica, Banatul etc.

Am avut și câteva întâmpinări critice foarte bune, pe care însă Uniunea Scriitorilor nu mi le-a luat în considerare. Regret că mi-am depus dosarul, nu voi mai face niciodată acest lucru. Vreau să mă citească lumea, nu îmi doresc onoruri sau comitete. A fost o opțiune greșită. Consider că am fost respinsă pe nedrept, asta pe raționamentul fatidic al cărților apărute la edituri marginale. Dar cu recenziile criticilor ce-ați avut? E retorică pură.

Gândul.ro: Aveți o experiență vastă în lumea presei. Ce v-a determinat să vă îndreptați și spre sfera cărților?

Mălina Anițoaei: Nu am ieșit niciodată din lumea cărților. Sunt de profesie bibliotecar. Am făcut publicistică simultan. Chiar scriam cândva. Mă culcam gazetar și mă trezeam bibliotecar. Ieșeam din bibliotecă și traversam granița spre Ucraina, scriam despre românii din zona Cernăuți. E cea mai interesantă perioadă din viața mea, cu multă adrenalină.

Gândul.ro: Cu ce carte ați debutat? Ce gen de scriere abordați?

Mălina Anițoaei: Am debutat în volum cu proză scurtă și am rămas la acest gen. Cum spunea Miron Radu Paraschivescu – din nervi și oase, nu poți scoate un roman.

Gândul.ro: Ce vă inspiră și vă motivează, totodată, să scrieți?

Mălina Anițoaei: Eu sondez în mine, eu nu cred în literatura chinuită, nici în scriitorul burghez, să zic așa, cu viață tihnită, care stă la masa de scris și juisează cu vorbele. Ai nevoie de un cutremur, trebuie să fi trăit la extreme. Eu transfigurez realitatea, dar esența e vie, de multe ori dureroasă.

Gândul.ro: Ce subiecte sau teme întâlnesc cititorii în cărțile dumneavoastră?

Mălina Anițoaei: Pentru mine scriitura fără onestitate nu are valoare. Personajele mele sunt eu și asta nu e o noutate în scris. Apoi, personajele mele sunt oamenii pe care îi întâlnesc, pentru că fiecare om are în el ceva excepțional. Personajele mele sunt bătrânii din satul în care m-am născut, modele de credință, duioșie, empatie, curaj, cinste. Satul se numește Pietrărie, se află în Iași, e o așezare fascinantă, cu scoici fosilizate după retragerea Mării Sarmatice.

Gândul.ro: Ce doriți să transmiteți prin cărțile pe care le-ați scris? Cu ce sentimente și imagini vă doriți să rămână cititorul la finalul lecturii?

Mălina Anițoaei: Vi s-a întâmplat vreodată să aveți sentimentul că dumneavoastră ați scris o carte pe care o citiți? Așa mi s-a întâmplat mie, cu cartea Foamea de Knut Hamsun. Ei, bine, vreau ca cititorii să se regăsească. Să trăiască acel sentiment de rescriere a cărții care îți dă o stare de catharsis, fabuloasă.

Gândul.ro: Ce a însemnat publicarea cărților pentru dumneavoastră? Care a fost cea mai mare împlinire sau poate ce v-ați fi dorit și nu s-a realizat?

Mălina Anițoaei: Hm, poate până la urmă găsesc o editură care să mă scoată mai la vedere, cum s-ar spune. Altminteri, publicarea cărților a însemnat recompunerea familiei mele. Vedeți dumneavoastră, toți ai mei au murit. Într-un fel sau altul, îi țin în viață, plâng pe umărul lor, ne bucurăm alteori. Marea împlinire nu a venit. Ea s-ar traduce cam așa – Ajută-mă să pot crede în tine, Doamne!

Gândul.ro: Care este impresia dumneavoastră despre literatura română contemporană?

Mălina Anițoaei: De data aceasta am să vă răspund în calitate de barometru cultural.  Există o mulțime de nume frumos conturate pe piața de carte, de care însă nu întreabă niciun cititor în bibliotecă. Dacă nu te citește nimeni, degeaba te laudă criticii.

Gândul.ro: Ce înseamnă, în viziunea dumneavoastră, să fii scriitor în România?

Mălina Anițoaei: Din nefericire, scriitorii din România nu se prea iubesc între ei și nu coboară de pe divan. Ar trebui ca scriitorul să fie deschizător de drumuri. Un exemplu de astfel de scriitor este Matei Vișniec, născut în Rădăuțiul care m-a adoptat pe mine. Însă Matei Vișniec e deja universal.

Gândul.ro: Aveți în plan să publicați o carte nouă? Dacă da, ce ne puteți spune despre aceasta?

Mălina Anițoaei: Lucrez la o carte de proză, care are ca personaj central un refugiat din Siria. E despre valori, despre puterea de a izbândi, cu mâinile goale. E despre firul de argint, care te ține agățat de cer, când ai trecut prin cele mai mari dureri. E despre omenie.

Gândul.ro: Pe final, ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor?

Mălina Anițoaei: Dacă ar fi să le transmit tuturor cititorilor un mesaj , celor care nu mă cunosc, mesajul ar fi acela de întoarcere la clasici. Recitiți apoi literatura dintre cele două războaie mondiale! Cititorilor mei ce le pot spune? Eu aș vrea să fiu un fel de Francois Villon, un fel de trubadur izgonit, care să lase o rază în inimile lor. Ar fi un semn că viețile noastre se întâlnesc, așa cum noi am fi vrut să fie și nu s-a putut. La urma urmei, cărțile sunt niște iubiri ratate. Prefer să fiu, prin ceea ce scriu, o iubire care nu durează. E mai mult decât nimic.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.